joi, 16 octombrie 2014
SCRISOARE-MANIFEST: Afară din cetate și votați-vă între voi!
Celulele canceroase care ne conduc acum sau care vor să ne conducă își dovedesc din plin capacitatea distructivă față de societate prin faptul că nu discută decât de agenți acoperiți de o lună de zile. Le cântă în strună aproape toată media și nu-mi dau seama exact care dintre grupări e mai toxică. Se potențează reciproc în a cangrena țara asta sau ce a mai rămas din ea.
În acest răstimp nu au discutat nimic despre problemele țării , nu am observat nici o preocupare reală pentru cetate și oamenii ei. Nu, în campania asta nici măcar nu s-a mai mimat o grijă față de societate, cum eram obișnuiți, acum a fost doar între ei. Măcar de s-ar fi problematizat deontologia unei suprapuneri servicii secrete-politică a unei persoane. Măcar! Dacă e bine dacă e rău raportat la interesul național. Așa aș înțelege o dezbatere. La fel, dacă ați fi discutat și tranșat suprapunerea servicii-secrete peste jurnalism.
În schimb voi ați aruncat cu noroi în ventilator pentru că sunteți incapabili să mai conduceți, altfel nu înțeleg Băsescule, cum nu vezi că geopolitic suntem așezați pe falia dintre civilizații. Adică exact acolo unde vor fi iminente conflicte armate. Poți să dormi noaptea, sau crezi că ne salvează 3 rachete ale americanilor? Sau crezi că trece cu un whisky mic?
Ponta, avem cea mai mică putere de cumpărare a salariului din Europa. Cea mai mică putere de cumpărare Victore, nu mai e Bulgaria cum erai obișnuit, suntem noi cei mai săraci din 2013! Asta se traduce pentru voi că un român care muncește în țara lui, de banii din salariu, își cumpără mai puțină mâncare ca să trăiască decât orice alt cetățean din orice alt stat din Uniunea europeană. Bă, voi sunteți întregi la minte?
Iohannis, băiatule, într-o iminentă criză alimentară avem terenurile țării controlate de străini, pentru că ăia au avut bani să cumpere aici la noi în țară dar noi nu putem să cumpărăm la ei că nu avem putere de cumpărare, întreabă-l pe Victor și pe-ăia dinaintea lui de ce! Întreabă-l și pe Băsescu dacă rachetele alea o să ne țină de foame o vreme apoi du-te matale să vezi cât teren poți să cumperi în Germania cu 3.000 de lei cât dai aici pe un hectar. Îți garantez că te întorci la Sibiu cu un ghiveci de mușcate de banii ăia!
Udrea, ești preocupată de ”look” si de ținuta ta vestimentară acum când resursele țării sunt controlate de străini și vrei să ne conduci. Ok. Știi că ne paște o criză energetică gravă și resursele sunt esențiale pentru supraviețuirea țării? Nu știu cum să te motivez să te frământe treaba asta și să vorbești pe subiect, dar încearcă să-ți imaginezi cum ar fi să nu te mai coafezi niciodată pentru că nu ai curent la priză pentru uscătorul de păr. Și nici apă caldă! Ar fi un coșmar pentru tine la fel de mare cum ești tu acum pentru societate când taci și ne arăți sutienul!
Macovei te văd încercănată, presupun că nu dormi bine și că te frământă chestii dar în campania asta nu m-ai lăsat să văd decât că îți dă insomnie Ponta și religia din școli. Atât. Știi că România este într-o criză demografică catastrofală, cea mai gravă din Europa? Asta înseamnă, îți spun pentru că văd că nu vorbești niciodată despre asta, fii atentă: Criza demografica e definită de unii ca fiind acel moment nefericit al unei țări când mor mai mulți oameni decât se nasc. Dar eu nu o definesc așa. Criza demografică este, ca să înțelegi și poate să nu dormi din motive întemeiate, atunci când pierzi o bucată de țară. E ca și cum ar dispărea un orășel mai mic de provincie, cu toti oamenii din el în fiecare an. A mai trecut un an, a dispărut Bârladul, încă un an și s-a dus și Hușiul și tot așa, un județ, două, trei județe. Nici măcar nu este nevoie de armată invadatoare de ruși sau cu cine mai ai tu fantezii. Nu! Criza demografică este o țară care dispare pentru că au fost unii la conducere care au dat doi lei pe copii. Și să nu crezi că nu o să o ocupe nimeni! Monica dragă știi că în țara asta s-au făcut 20 de milioane de crime de la revoluție, copii sfârtecați de doctori și aruncați la gunoi? Tu vrei acum să dezvolți țara sau ce mai bălmăjești acolo despre justiție, legi, statul de drept de mână cu americanii, dar eu te întreb: Cu cine o să faci tu toate aceste lucruri dacă nu vorbești acum despre o politică a natalității care să ne scoată din marasm? Cu pisica ta o să le faci, îți spun eu.
Nu cred că sunt singurul care se întreabă: Ăștia pe cine reprezintă? Dacă nu se îngrijesc de români și toată ziua fac zgomot și distrug, pentru ce sunt tolerați în mijlocul nostru? Care mai este rolul lor? Doar așa de ochii lumii, să zicem că e cineva acolo și ocupă locurile alea din instituțiile ce nu pot lipsi din nicio țară zis democratică? Mă lipsesc de o astfel de democrație!
Politicieni, simptomatică mi se pare completa voastră lipsă de conștiință asupra misiunii politice pe care o aveți. Misiune pe care nu v-o asumați și care nici măcar nu este clădită pe respectul uman față de noi cei de acum și față de înaintași. Nici măcar pe asta! Destinele atâtor oameni să depindă de acțiunile unor marionete politice și a camarilei lor jurnalistice, oameni cu poziții-cheie care manifestă o evidentă inconștiență a rolului lor în cetate, această enormă răspundere care este batjocorită de niște maimuțe puse pe gâlceavă, mi se pare înfiorător ce ni se întâmplă! Ați transformat țara asta în manej, ca la circ! Și noi să vă plătim biletele de intrare în voturi și impozite ca să fim obligați să vă vedem jalnica reprezentație!
În fine, să încheiem, nu cred că vă mai putem educa, că nu primiți. E mai bine pentru toată lumea și pentru noi și pentru voi să mergeți și să vă faceți o țară undeva. Acolo veți trăi doar voi: politicienii și jurnaliștii voștri de casă. Da, ați auzit bine, plecați, votați-vă între voi, plătiți-vă voi vouă impozitele!
Mergeți, vă faceți o țară a voastră dar nu în România că pentru țara asta au murit oameni. Vă duceți în altă parte, vă luptați, vă jertfiți, poate chiar muriți unii dintre voi așa cum și pentru țara asta au murit și s-au jertfit atâția și nu o să-i mai batjocoriți cum faceți acum. Hai, AFARĂ!
miercuri, 15 octombrie 2014
Războiul lumilor bolnave
În partea cealaltă avem sistemul nou, care acum s-a copt. Ăsta mic e ceva de speriat, se vede că e cu know-how de la americani. Nu avem imunitate la el. Cancerul de tip nou mimează statul de drept, democrația, respectul pentru legi etc., dar are un singur obiectiv, de fapt două: Odată să-l distrugă pe ăl bătrân, să-l bage în groapă (nu e greu toți exponenții de stil vechi au păcate grave). Și doi, să perpetueze, să facă pui, să meargă mai departe, să bage în metastază toată țara cât să se identifice cu ea ca să nu mai facă nimeni diferența între țară bolnavă și țară sănătoasă. Rolul noii-boli e să transforme România într-un zombie, un cadavru care să se miște, controlabil în jocul geo-politic imens în care se întâmplă să fim graniță. Pe scurt: să fim previzibili pentru tabăra americană. Distrugerea identității și a economiei naționale sunt la pachet. Aici îl avem pe Băsescu, codoșul, în poziția de tartor național care acum trebuie să lase progenituri în locul lui, are ordin. Cancerul, odată instalat trebuie menținut.
În alegeri sistemul de tip vechi i-a aruncat pe Ponta și pe Iohannis. Codoșul le-a plasat pe Udrea și pe Macovei, ca să satisfacă orice client, cu studii medii sau superioare, după caz. Scenariul este, dacă nu apare între timp vreun caz de forță majoră (cum ar fi un război de-ăla real, cu puști și gloanțe) caz în care o să ne blestemăm tot destinul nostru de nație care nu a știut să-și aleagă conducători cu iubire de țară. Atunci vom vedea adevărul la față, dar până atunci scenariul este că: Iohannis va fi găsit incompatibil de ANI, se va retrage sau va fi obligat să-și dea demisia în caz că va câștiga. Ponta urmează să treacă prin clipe grele, la fel, pentru că vor veni în rafală peste el și în cele din urmă și cazul procurorului Panait, e doar o chestiune de timp. Fie se retrage de pe acum fie va fi demis ulterior, alege el, iar apoi nici nu vreau să mă gândesc ce o să fie, că rămânem cu...cu...piei drace!
Iarăși (pentru a câta oară!) suntem puși să alegem între nefericiții exponenți a două lumi cangrenoase pentru societatea românească, o întrebare ar fi, care este răul mai mare, ca să ne ferim de el? Și alta, mai importantă: Pe care dintre exponenți să-i alegem ca să avem cale de scăpare din ghearele lor, ulterior?
Ce blestem pe noi! Doamne de ce ți-ai întors fața de la noi, cât să mai răbdăm?
sâmbătă, 4 octombrie 2014
Știu cu cine votezi!
Sursa foto: www.gazetabt.ro, autor M. Tociu |
1. Ești tânăr, o arzi new-age, nu voi spune că ești hipster că poate te superi și mă scoți din lista de prieteni. Îți place mai mult noaptea decât ziua, mergi la Green Hours când e orice începe cu ”alternativ”. Fumezi dar nu tutun. Bălești prin vitrine după noul iPhone, urăști Biserica, vrei afară, sunt șanse peste medie să fii homosexual sau lesbiană. Când ești la corporație nu fumezi, vrei pe bicicletă. Nu reușești să termini cartea aia de Liiceanu, nici tu nu știi de ce ai luat-o. Nu vei termina vreo carte, vreodată, pentru că: fumezi, te gândești la biciclete, la noul iPhone sau la toate odată. Vei vota Macovei în ziua votului doar dacă te trezești după cheful din Centrul vechi sau dacă nu ești obligat de la corporație să mergi în team-building la munte.
2. Nu ai pierdut nici un episod din Suleyman. Daca esti femeie esti necasatorita si nu te mai ia nimeni să știi. Te uiți prea mult la televizor, nu-ți face bine. Daca esti barbat esti aproape de 50, te mai gândești la fata care nu ti-a devenit sotie cand aveai 20, ești instabil emoțional. Ai citit de multe ori cartea aia de Sandra Brown și plângi de fiecare data. Esti functionar la oraș, plictisit, tu ești cel ce trimite toate invitațiile de candy crush si farmville. Ai un univers paralel atat de siropos că i-ar produce diabet lui Fuego. Vei vota Elena Udrea dacă în ziua votului reușești să ieși din depresia ”vârstei de mijloc”.
3. Ești coleg de serviciu cu funcționarul care nu a depășit deziluzia amoroasă, poate chiar șeful lui că tu ai știut să te descurci în viață: ești realist, calculat și ai dat șpagă ca să-ți maximizezi șansele. Nu pierzi nici un talk-show pe care mai apoi îl diseci cu colegii. Ideile tale sunt ideile lor, le știi pe toate de la televizor. Tot de la televizor ai auzit de Liiceanu dar tu nu citești, ai prea multe lucruri de făcut. Esti serios, îți vezi de treabă, nu superi pe nimeni și plictisești pe toată lumea. Ai planificat cu precizie ce o să ți se întâmple în următorii zece ani. Dacă nu trebuie să mai meșterești ceva pe lângă casa ta de la țară în ziua votului, ai ghicit, vei vota Johannis.
4. Ești vecinul funcționarului cu casă de vacanță la țară, spre deosebire de el însă tu nu ai două case că de-abia ții una. Și nici în vacanță nu ai mai fost de pe vremea răposatului când aveai bilet la mare de la sindicat. Îl mai ajuți pe vecinul tău de la oraș la treburi. Dacă nu te uiți la Gâdea cu siguranță ești la crâșmă, `tui mama ei de viață cu nenorocitul ăla de Băsescu cu tot! Primarul iar ți-a zis când ai fost să iei ajutorul pentru lemne: Gicule, știi ce ai de făcut la vot da? Ponta și cu Partidu` ne ajută, vine frigul.
5. Ai trecut și tu prin patru divorțuri, știi cât este de dificil să-ți găsești jumătatea. Dacă nu pleci în week-end la Sinaia cu viitoare ex-soție atunci sigur mergi pe mâna lui Tăriceanu la vot. ”A cincea e cu noroc!” regulă valabilă și la însurătoare și când cumperi motor.
6. Vrei să votezi cu Meleșcanu și nu știi cum să faci, ai o dilemă, ar însemna să-ți dezavuezi identitatea de ofițer sub acoperire și pe cea de membru al unei societăți secrete. Dacă te vede cineva când pui ștampila? Până la urmă știi, vei intra în secție cu șorțuleț, echerul la locul lui, spada în mână și ochelarii de soare pe ochi și vei striga că ești ofițer sub acoperire deghizat în mason. Vii și cu documentele doveditoare sau cu fotografii de la ritualul de inițiere. Toți vor râde și te vor crede sărit de pe fix, tu profiți de diversiune și introduci buletinul deja ștampilat în urnă. I-ai făcut și de data asta, nu-ți mai rămâne decât să te faci nevăzut din secția de votare, la asta te pricepi.
7și8. Atât îți spun, mustăciosule, după care te las să-ți termini gulașul: anul ăsta sunt doi unguri pe buletinul de vot. Dacă îi votezi pe amândoi sigur iese unul!
9. Dacă votați cu William Brânză nu puteți fi decât mama lui. Săru` mâna!
Vezi, știu bine cum vei vota tu, dar eu cu cine votez?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)