disqus

duminică, 15 decembrie 2013

Să ne rugăm pentru Siria

”Nu este un război împotriva creștinilor ci este un război împotriva Siriei, un război împotriva Adevărului. Multi creștini au murit apărând musulmani, multi musulmani au murit apărând creștini. Unde este suferință este și sfințenie” -Părintele monah Meletie Shattahi.

Am avut privilegiul să întâlnesc un om special, un posibil viitor mucenic, pe Părintele monah Meletie, călugăr ortodox sirian. Părintele Meletie vorbește excelent limba română, a absolvit Facultatea de Teologie din București și s-a născut în singurul sat în care se mai vorbește aramica, limba în care a propovăduit Iisus Hristos, în Maaloula, la nord de Damasc. Azi a plecat înapoi acasă în Siria pentru că ascultarea lui s-a terminat și pentru că mănăstirea sa este acolo.




Maaloula, singurul loc în care se mai vorbește aramaica, situat la nord de Damasc, la o altitudine de 1600 de metri.

Ce voi spune mai departe nu poate exprima decât parțial realitatea siriană transmisă atât de profund, de emoționant, de către Părintele Meletie, care ni s-a destăinuit la sfârșitul întâlnirii că s-a simțit ca într-o familie. Trebuie să ținem seama și de faptul că vorbim de una dintre puținele mărturii despre ceea ce se întâmplă în Siria, de la unul care are contact direct cu oamenii și tragicele evenimentele ce se petrec acolo.

Conform spuselor părintelui, războiul a luat până în prezent, 120.000 de suflete, bărbați, femei și copiii, dintre aceștia, 5.600 de creștini. Ca o comparație (a mea) atacul terorist asupra turnurilor gemene a produs un număr de aproape 3.000 de victime.

Cu ce scop, de ce? Să nu uităm că Siria era un stat prosper, liniștit, în care au trăit în perfectă armonie creștinii (ortodocși, copți, armeni) cu musulmanii. Conform spuselor părintelui, în Siria, înainte de război, musulmanii îl opreau pe stradă să-i ceară binecuvântare, aceștia nu suportă batjocorirea însemnelor creștine, Sf. Cruce, Sf. Evanghelie, etc.. Musulmanii au mare evlavie la Maica Domnului și de multe ori vin și se roagă la icoanele ortodoxe făcătoare de minuni, pot fi văzuți în mănăstiri ortodoxe. În Siria creștinii sunt bine-văzuți de comunitatea musulmană și exista o minunată înțelegere între ei. Cine ar vrea să strice această buna-înțelegere?


Se pare că de la începutul conflictului în Siria au intrat un număr foarte mare de insurgenți (de ordinul sutelor de mii) în special prin zona de graniță cu Turcia, un teritoriu muntos împădurit. Există mărturii ale sirienilor ce afirmă că insurgenții nu vorbesc limba arabă, și au naționalități dintre cele mai diverse.

”Deci, auzind acestea Sfânta Tecla și cunoscînd gîndul lor cel rău, a fugit din mîinile lor; aceea care oarecînd de fiare nu se înfricoşase, fugea acum de acei oameni neruşinaţi. Iar ei, ca vînătorii pe oaie, o izgoneau pe dînsa prin pustie. Cînd era aproape să o ajungă, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească pe ea din mîinile acelor neruşinaţi. Şi îndată, un munte de piatră, care se afla acolo, s-a desfăcut din porunca lui Dumnezeu, primind pe sfînta înlăuntrul său.” - Viaţa şi pătimirea Sfintei Întîia Muceniţă Tecla, cea întocmai cu apostolii (24 septembrie)

Mănăstirea Sf. Tecla din Maaloula, Siria. A fost construită chiar pe locul unde Sfânta muceniță Tecla, din mila Domnului,  a fost izbăvită de urmăritori, prin ascunderea sfintei în interiorul muntelui. Sursa: Panoramio

În prezent în Siria se duce o luptă împotriva creștinilor. De fiecare dată când armata siriană eliberează satele ocupate de teroriști, aceștia omoară zeci de creștini la plecare și apoi fug către un alt sat. Uneori sunt atacate de către teroriști sate cu populație creștină și care nu au nici un fel de importanță strategică. Teroriștii atacă și Damascul, însă orașul este foarte bine apărat de armată. În schimb lansează atacuri cu rachete, fiind preferate orele 11:00-13:00 când creștinii ies de la Sf. Liturghie.


Bombardament asupra uneia dintre suburbiile Damascului, Barza în septembrie 2013. Sursa: www.abc.net.au

În septembrie anul acesta teroriștii au atacat Maaloula. Au ucis atunci 63 de locuitori, iar a două zi armata siriană a reușit să respingă atacul terorist. Maicile au rămas în mănăstire, apărate de soldați și de 67 de tineri din sat. Două luni au trăit în condiții de extremă puținătate a hranei și apei până acum trei săptămâni când teroriștii au intrat iarăși în oraș. Toți soldații și tinerii din oraș ce apărau maicile de la mănăstire au fost uciși iar teroriștii au luat cu ei 13 maici tinere (ca să nu-i încetinească din fugă) împreună cu alte trei fete de la școala de fete din incinta mănăstirii. Se pare că teroriștii intenționează să realizeze un schimb cu 1.000 de femei jihadiste reținute de autoritățile siriene.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - icoană
Să-i avem în rugăciuni pe Preasfințitul Pavel, Maica stareță Pelaghia cu toată obștea mănăstirii Sfânta Tecla, Maica Fevronia cu toată obștea mănăstirii Saidnaya, Părintele Maxim și pe Preafericitul Ioan.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu